Nichita Stanescu - Lună în Câmp

 

Cu mâna stânga ti-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormitilor gutui

si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,

vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,

zvelti vânatori, în arcuitii lei

din goana calului, cum îsi subtie arcul.

0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire

pe care ramurile i-au aprins,

suind sub luna-n seve caii repezi

ce-au ratacit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sa sterg copacii

În ochii tai cu luna ma rasfrâng

… si ai putea, uitând, sa ne strivesti în gene

dar chipul ti-l întorn, pe bratul stâng.