Dialogul dintre parinte si copil

 

Traim într-o perioada profund marcata de transformari dezavantajoase pentru valorile familiale fundamentale, cele mai multe din cauze avîndu-si radacinile în spiritul palid al coeziunii de grup, într-un soi de labilitate morala ce caracterizeaza funciar societatea romaneasca. În plus, absenta cvasi-totala a unor noi modele de comportament care sa reglementeze în mod eficient relatiile dintre membrii familiei din Romania anilor 2012 a permis ca modele alogene venite via mass-media si filmele de fictiune, sa ocupe extrem de rapid spatiul gol lasat de renuntarea prea lejera la ceea ce înseamna - în spiritul lor - concepte precum „respect (de sine si pentru un celalalt diferit)”, „atentie”, „auto-disciplina”, „auto-control”, „politete”, „simt al datoriei”, ori „onoare”, „demnitate”, „actiune/ activitate cu sens” si lista ar putea continua.

De aceea, în articolul de fata îmi propun sa aduc în atentia cititorilor un fenomen mult prea des întîlnit în practica noastra, din nefericire: acela al lipsei, ori dialogul defectuos din relatia parinte-copil. Necunoasterea de catre parinti a importantei cruciale pe care dialogul cu copilul o are atît pentru armonia si coeziunea familiei, cît si în educarea inteligentei emotionale si sociale a fiilor este cauza multora din comportamentele nedorite pe care acestia le deprind si chiar a suferintelor psihice pe care le pot dezvolta în timp toti membrii ai unei familii.

Deprinderea parintelui de a fi în mod constant în dialog cu copilul sau, indiferent de vîrsta acestuia!, contribuie la dezvoltarea capacitatii lui de a a fi solidar în relatiile pe care le creaza, a sociabilitatii, a bucuriei de a trai, a optimismului, ori întelegerii interpersonale abilitati care, cu timpul, îi vor întari copilului personalitatea, ajutîndu-l în dobîndirea unui caracter viguros. De aceea este atît de important pentru o familie sa se discute deschis, cu onestitate, calm si respect despre evenimentele - mai importante, ori mai putin semnificative - pe care fiecare le traieste, parinti si copii, pentru ca în acest fel se consolideaza legaturile dintre ei, iar într-un plan ceva mai profund se creaza un sistem propriu de comportamente, credinte, atitudini ce cu timpul îsi vor dovedi eficienta si în planul relatiilor sociale, vor capata consistenta valorica, familia devenind în felul acesta un loc sigur si stabil afectiv, mai putin vulnerabila si permeabila la modelele socio-culturale nespecifice ei.  

Între a dialoga si a sta de vorba este o diferenta psihologica bine definita; sa stam de vorba înseamna sa vorbim despre lumea care ne înconjoara, cea din afara noastra, în timp ce dialogul înseamna sa vorbim despre lumea care sîntem, ceea ce ne defineste si reprezinta. A dialoga este, asadar, despre a relata experientele prin care trecem, mai înseamna a împartasi cu cineva ceea ce se afla în inima si mintea fiecaruia, înseamna a trece dincolo de cortina comportamentelor explicite si sa dezvolti întelegere interpersonala (empatie).

Este trist sa observam ca, tributari unor modele traditionaliste de rol parental si familial, cei mai multi dintre adultii dintr-o familie fie nu-si pun problema, fie nu au curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, esecurile, neîmplinirile si frustrarile personale. În felul acesta este cultivat un climat de izolare afectiva, în care iubirea e prezenta mai des în expresia ei instrumentala (cadouri, obiecte de îmbracaminte sau gadget-uri de ultima tehnologie, confortul locuintei, etc.), iar deteriorarile emotionale si problemele de relatie din familie sînt de cele mai multe ori ignorate, cînd nu sînt puse în seama exclusiva a comportamentului ori starii de sanatate alterate ale copilului.

Ce este de facut pentru a preveni esecul parental din zona comunicarii?

Cea mai eficace solutie vine din a dialoga cel putin o data pe saptamîna sincer si creativ (cu istetime) cu copilul dumneavoastra despre ceea ce simte fiecare – parinte si copil! – în legatura cu o situatie traita de unul din ei separat, ori împreuna. În acest mod copilul va învata sa înteleaga, sa le recunoasca si sa vorbeasca deschis despre propriile trairi si experiente, respectîndu-le în egala masura pe ale celorlalti. În plus, acest lucru îi va facilita si interactiile sociale. Este foarte important pentru un copil sa stie cum sa se exprime pe sine prin cuvinte, indiferent daca se simte fericit sau trist, speriat, preocupat, entuziasmat, furios, etc. si sa fie convins ca acest lucru nu este nici rusinos, nici interzis, ori umilitor.

În aceste dialoguri parintele îsi va asculta atent si îi va da copilului sau toata libertatea de a vorbi despre el însusi, despre nelinistile si dificultatile pe care le întîmpina în comunicarea sau relatia cu fratii, prietenii, si chiar cu parintii sai. Nici nu va imaginati ce efect benefic pot avea aceste întruniri familiale saptamînale! Desigur ca si parintii, la rîndul lor vor împartasi copiilor despre visele lor cele mai importante, ori vor povesti evenimente sau întîmplari din istoria membrilor familiei si felul în care acestia au reusit sa depaseasca dificultatile.

Cum fiecare familie este unica în dinamica sa evolutiva si fiecare relatie dintre un parinte si un copil al sau are propriile particularitati, nu exista o reteta magica universala pentru a construi relatii intrafamiliale sanatoase, însa o concluzie e sigura: dialogul este de neînlocuit. Capatînd deprinderea de a va întreba mereu copilul: „Ce se petrece cu tine?", „Ai nevoie de mine?", „Ai avut vreo dezamagire?", „Ce pot face ca sa fii mai fericit?" îl veti ajuta sa înteleaga ce se întîmpla cu el în lumea reala în care traieste, iar acest lucru este vital pentru achizitia propriului sau control emotional, precum si pentru a sti cum sa-i asculte si sa-i înteleaga pe ceilalti. Într-un dialog parental de calitate este important sa va alegeti cuvintele cu grija si sa aveti o atitudine îngaduitoare. Învatati-va copiii ca pot gresi fara ca asta sa afecteze dragostea dumneavostra pentru ei, însa le dezaprobati comportamentul care a generat esecul si îi încurajati sa învete din eroare pentru viitor.

Psiholog Lorena Licuta